Nonsalantul

Asa suna o caracterizare. Nu una oarecare. O facea Nea Vanea, pe vremea cand jucai.
Asa spunea Nea Vanea. Cine stia mai bine decat el?
Te-ai dus incet si cuminte, la ceas de toamna mohorata.
Si ne-ai lasat, in frig, si tristi. Mai saraci cu un Print.
Ai ascuns mingea aia de atatea ori, ca nici nu indrazneau sa o mai caute. Se mai apropiau de tine, si cand te vedeau cu mainile in sold, faceau calea intoarsa. Cat s-a mai bucurat Pele ca n-ati dat ochii la Guadalajara…
Ai arestat Militia! Cine ar fi indraznit… Deja pusesera spritul la rece… Le-ai dat 4.
Te tineai mandru, la patru ace, si cu nelipsitele “Kentane” in buzunarul de la piept. Normal, tu erai Printul.
Neam de caterincari, ti-au zis Gascanul. Ai ras, cu ochii blanzi, puteau sa-ti spuna oricum, doar te iubeau.
Te-a vrut Realul, si ireal, i-au refuzat nebunii.
Si n-ai plecat, ai stat sa-i bucuri pe cei fara de bucurii, sa-i cresti si pe altii, doar doar o mai veni unul ca tine din urma.
Ai stat acolo, in ograda ta, sfatos, cu un pahar in fata, cu o tigara in coltul gurii, cu ochi scormonitori. Era-n Trivale ograda ta, si te uitai la pusti cum fug cu mingea, si cum se cearta, care dintre ei sa fie Dobrin… Adi, Nicu, Rica, Paulica… Dani e in poarta.
Sunt mari acum.
N-ai vrut sa stie lumea ca Printul se macina, ai stat ascuns, te-ai stins in liniste. Te gandeai la zambetul Mopsului?
Si ai plecat incet, urcand smerit pe dealurile Argesului, printre prunii ramasi goi in toamna cernita.
Si ne-ai lasat cu ceata in suflet.
E frig si ne-a inghesuit tristetea…
Ploua?
Nu, plang prunii.