Intoarcerea Fiarei

Lacatus revine in Ghencea, pe post de bandaj electoral.
A fost Presedinte, functie mai mult onorifica, a plecat pentru ca se simtea inutil. Era Fiara, dar rolul lui semana cu cel al ursului plimbat cu belciug in nas prin iarmaroc.
Lacatus trebuie sa readuca gloria. Trebuie sa umple din nou tribunele, sa motiveze jucatorii, pentru care niste "amarate" de ceasuri Cartier nu au insemnat mare lucru.
Acum e antrenor. Ii era imposibil sa refuze, sa renunte la religia lui, la suporterii care i-au scandat mereu numele cu disperare.
Era nevoie de aceasta miscare, chiar daca vine fortata de vitregiile la care este expusa Steaua dupa mult timp.
Asezonata cu cooptarea lui Duckadam si probabil a lui Ienei, intoarcerea rebelului este un apel la normalitate.
El nu a fost fiul ratacitor, pentru ca ratacirea i-a fost impusa pana acum.
Peluza si-a facut insa datoria fata de idol, de fiecare data.
Maine vom vedea primul episod al acestei povesti. La un meci aparent banal, intr-o Miercuri oarecare, Lacatus va fi din nou sacerdot in Tempul lui. In Ghencea.
Nu stie nimeni daca va fi o poveste de succes, pentru ca din pacate, nu mai joaca. Va trebui sa ii invete pe altii sa joace. Sau sa-i faca sa isi aduca aminte cum sa face.
Cu siguranta insa, este ultimul cartus al celui care ia decizii la Steaua.
Daca si “Septarul” va fi trimis in pribegie, nu va mai fi loc de iertare, sau de "parlamentare"…